joi, 8 decembrie 2011

Sfântul Nicolae - ocrotitor al copiilor şi al personalului de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Ştefan cel Mare

Sfântul Nicolae este pe bună dreptate ocrotitorul copiilor, iar acest adevăr a fost adeverit încă o dată şi la Ştefan cel Mare, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.
Luni, 5 decembrie 2011, în această instituţie a avut loc un eveniment care tinde să devină tradiţie, prin implicarea părintelui Nicolae Văideanu (parohia Cârligi, comuna Ştefan cel Mare).
Cu bucuria împlinirii acestei manifestări părintele Nicolae ne-a declarat:
În fiecare an copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare se bucură de reaprinderea spiritului sărbătorilor de iarnă, prin manifestari cultural-spirituale. Şi anul acesta am ţinut să aprindem lumânarea sărbătorilor de iarnă în paraclisul cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", alături de mai mulţi colegi preoţi prin săvârşirea slujbei de sfinţire a apei. La acest eveniment au mai luat parte şi profesorii Centrului, personalul administrativ bucurându-se şi de prezenţa unui grup de olandezi, care au primit cu bucurie evenimentul în sine.
 
În cuvântul de învăţătură rostit de părintele profesor Nicolae Văideanu a fost prezentată viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Nicolae - cel care prin cuvântul şi fapta lui, a căutat să lumineze înaintea oamenilor, ca să se preamărească Tatăl cel din ceruri. Mâna lui era întinsă mereu către cei săraci, lipsiţi şi oropsiţi .
În partea a doua a evenimentului, copiii au prezentat un program artistic bine elaborat. Osteneala şi jertfa copiilor a fost răsplătită cu o agapă şi daruri. 
Doamna director Liliana Apachiţei a oferit "Diplome de onoare" şi a ţinut să mulţumească celor implicaţi în buna desfăşurare a activităţii cu caracter spiritual ce a devenit după cum spuneam şi la început deja tradiţie în cadrul acestei instituţii.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare a fost  înfiinţat în anul 1969, în scopul recuperării, ocrotirii şi profesionalizării elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, abandonaţi sau proveniţi din familii dezorganizate. În anul înfiinţării, 1969, şcoala specială număra 4 cadre didactice, 3 muncitori de întreţinere şi 38 elevi cu handicap fizic, repartizaţi în trei clase pe două meserii: bucătar-cofetar şi fotograf.
Datorită  faptului că populaţia şcolară a crescut în 1970 pe lângă construcţiile existente (conac, construcţii anexe), au fost terminate: internatul, cantina, şcoala. În anul 1974 erau şcolarizaţi un număr de 450 elevi iar personalul didactic şi administrativ ajungea la 120, apărând astfel şi meserii noi: tricotaje, zootehnie, horticultură, tâmplărie, prelucrători carne şi lapte. 
Pe parcursul anilor instituţia s-a dezvoltat foarte mult ajungând să aibă astăzi o bază materială compatibilă cu serviciile educaţionale planificate. Ca Şcoală de Arte şi Meserii, învăţământ special, ea oferă instruire în următoarele domenii:Textile-pielărie, Agricultură, Alimentaţie publică, Tâmplărie.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1809;1;66549;0;Sarbatoarea-Sfantului-Nicolae-la-Centrul-Scolar-din-Stefan-cel-Mare.html